Îmi amintesc ziua în care am fost contactată pentru primul casting al unei emisiuni de televiziune.

Un jurnalist turc, proprietarul unui ziar al comunității turce din România, era de părere că aș fi în stare să intermediez comunicarea dintre reprezentanții unei case de producție și potențialii concurenți ai unui reality show.

Se întâmpla în urmă cu aproape 11 ani.

Era o lume nouă pentru mine și aveam să descopăr că mirajul televiziunii este de nerefuzat.

Prima întâlnire a durat mai puțin de un sfert de oră.

Mi s-a părut extrem de puțin, chiar ca un refuz, dar timpul în televiziune este foooooarte prețios. Am învățat ceva mai târziu.

Am remarcat o echipă tânără și aveam să simt săgetarea a doi ochi ai unei doamne despre care aveam să aflu că, în ceea ce face, este „blonda supremă„. Credeți că mi-a adresat vreun cuvânt? Nuuu, atunci m-a ignorat. Probabil știa că se ocupă cei din echipă de potențialii colaboratori. Ulterior, când am început colaborarea, blonda supremă m-a apreciat. M-a respectat și, nu o dată, a recunoscut că traduc adaptat. Mai pe românește, uneori dreg busuiocul! Adăugam doza necesară de diplomație, astfel încât mesajul să nu fie prea dur. Dar nu am denaturat vreodată esența mesajului! Îmi spunea că parcă aș fi CNA-ul de-i cenzurez cele spuse! Dar nu s-a supărat niciodată, dimpotrivă.

După ce am plecat de acolo, sediul inițial fiind la Semănătoarea, a început o ploaie cu găleata. Mi-am spus că e semn de belșug…

Și a fost! 10 ani de emisiune nu-s de colo!

Niciodată nu am avut curajul să accept statutul de angajat permanent. A fi colaborator mi se părea că-mi dă independență și luxul de a mă detașa ori de câte ori vreau.

Ce detașare?! Am fost mai implicată decât aș fi lucrat acolo oră de oră! Sufletește!

Nu a fost niciodată o implicare în chestiunile administrative și de producție.

Știu că nu am fost privită niciodată doar ca un traducător. Reacțiile, întrebările, așteptările lor mi-au demonstrat-o!

Am citit pe Facebook că sunt psihologul emisiunii. Nici vorbă!

Nu am lipsit de la niciun casting din București. Asta nu înseamnă că eu am ales concurenții. Nici nu era posibil! Dar pentru foarte mulți dintre ei, tind să cred că voi rămâne „acea voce„… Vocea de la casting, vocea din camera confesiunilor în zilele când se mai întâmpla câte ceva și era nevoie de comunicare cu ei… Nu puțini au fost concurenții care mi-au spus: „Ce bine că vă auzim când și când.„.

Am avut marele privilegiu să fiu respectată și am simțit că sunt iubită.

Mi s-a spus că sunt „omul care aduce liniștea„.

Mergeam acolo cel puțin o dată pe săptămână, dar sufletește am fost conectată în fiecare clipă.

M-am îmbogățit cu fiecare lecție rezultată din poveștile lor de viață. Am și plâns… Și nu puțin.

Am respectat curajul fiecărui concurent de a-și etala viața la televizor. Mă fascinează comunitatea formată de-a lungul anilor, o mare familie.

Emisiunea a avut cei mai frumoși, consecvenți, pătimași fani. Acest public a știut să aprecieze ce e bun, dar a avut grijă să dea de pământ când ceva i se părea în neregulă. A știut să ofere premii, surclasând vedete cu statut bine înrădăcinat, a oferit cel mai important premiu: al fidelității față de un fenomen unic.

Emisiunea a avut cel mai puternic grup de susținere și dezbatere MPFM de pe Facebook. Pentru MPFM-iști convinși!

A avut cele mai tari grupuri de susținere ale concurenților!

Tocmai de aceea, dați-mi voie să cred că nu acesta este sfârșitul.

Simt că telefonul mereu va suna într-o bună zi și vom duce mai departe ceea ce am început. Spuneam ieri că nu am avut ținută de gală, nici nu era ora potrivită, dar am ținută morală. O voi păstra și o voi purta oriunde voi fi.

Până atunci, sunteți invitații mei la cafeaua de dimineață. Vă aștept aici, cu drag și dor, ori de câte ori veți dori să-mi fiți aproape.

Sunt copleșită de mesajele primite, tocmai de aceea spun că nu acesta trebuie să fie sfârșitul.

Acest blog devine, cu fiecare zi care trece, parte din viața mea. Mă onorează aprecierea primită din partea iubitorilor de seriale turcești și nominalizarea la Premiile Radar de Media, categoria „Cel mai bun blog„. Dar propunerea de nominalizare a venit din partea unui om de calitate, fan și critic obiectiv MPFM. Se știe cine este și cred că citește aceste rânduri. Mulțumesc din suflet, Daniela Simionescu! Sper că nu voi dezamăgi vreodată.

A fi locul doi, dar mai e muuult de votat, între atâtea bloguri cunoscute și vedete cu vieți de primă pagină, este onorabil.

Dacă vreodată veți considera că merit votul vostru, aștept să mi-l trimiteți aici:

http://www.radardemedia.ro/premiile-radar-de-media-2017-votare-preliminara/

 

Vă mulțumesc din suflet.

Vă las cu rezumatul zilei de ieri.

Și câteva dintre mesajele primite:

bandicam-2017-03-05-11-55-43-041bandicam-2017-03-05-11-57-24-699bandicam-2017-03-05-11-57-41-081bandicam-2017-03-05-11-59-09-972bandicam-2017-03-05-11-59-38-018bandicam-2017-03-05-12-00-38-477bandicam-2017-03-05-12-02-22-976bandicam-2017-03-05-12-02-33-624bandicam-2017-03-05-12-02-53-935bandicam-2017-03-05-12-03-01-572bandicam-2017-03-05-12-03-20-599bandicam-2017-03-05-12-04-18-622bandicam-2017-03-05-12-04-39-222bandicam-2017-03-05-12-05-37-046bandicam-2017-03-05-12-06-07-812bandicam-2017-03-05-12-06-34-499bandicam-2017-03-05-12-06-44-886bandicam-2017-03-05-12-06-49-558bandicam-2017-03-05-12-07-13-006bandicam-2017-03-05-12-07-28-810bandicam-2017-03-05-12-07-38-717bandicam-2017-03-05-12-07-51-349

bandicam 2017-03-05 11-57-00-833.jpg

Toate m-au impresionat, dar acesta m-a copleșit.

bandicam 2017-03-05 12-01-11-563.jpg

E dincolo de cuvinte, de interese de trust, de orgolii. Este despre omenie.

Reclame