Ieri promiteam noul interviu al lui Keremcem. Iată!
După trei ani de pauză, Keremcem a lansat un single:“Biri mi Var” (Există altcineva?)
Keremcem: “ Muzica aduce vieții foarte multe. Întreaga viață este ritm și armonie. Viața are un ritm și în muzică există ceva care îl motivează ”
ELİF İPEK TÜRER – ipek.turer@milliyet.com.tr
Au trecut fix 12 ani de când Keremcem este în viața noastră. În acest răstimp, acesta și-a întâmpinat fanii cu multe albume și roluri în seriale. De 3 ani îl urmărim în serialul „O Hayat Benim„ (Bahar:viață furată), timp în care a cam neglijat fanii săi din domeniul muzicii. Se apropie vara și dorul fanilor își găsește rezolvarea: „Biri mi Var„ (Există altcineva?„). Ne-am întâlnit cu Keremcem la İstanbul Marriott Hotel- Şişli.
– A trecut o pauză lungă, de trei ani. Ce v-a determinat să scoateți un single?
De trei ani filmăm “O Hayat Benim” și îmi ocupă foarte mult timp. Am vrut, câtuși de puțin, să alin dorul de trei ani și intenționez să continui cu alte proiecte.
– Cum a fost perioada de pregătire?
“Biri mi Var” este o compoziție Gülden Mutlu.Mi-a trimis-o în august. A plăcut întregii echipe. Orchestrația aparține lui Gürsel Çelik. Cu el suntem la prima colaborare. Este un cântec frumos, cald,pe care l-am pregătit fără grabă. Pregătirea a durat cinci- șase luni, dar cred că a apărut în momenul oportun.
– De ce compoziția altcuiva și nu o compoziție proprie? Păstrați compozițiile proprii pentru viitorul album?
Nu am avut niciodată o regulă personală de interpretare a propriilor piese. Așa cum îmi place să compun cântece, îmi place să interpretez și cântecele pe care le simt aproape de mine. Un astfel de cântec este și acesta. Sigur că am și cântecele mele… Omul trăiește, se confruntă cu ceva în viață și procesul de creație continuă. A transfera cele trăite pe o coală de hârtie și în muzică este o obișnuință, un fel de descărcare.
– De ce single și nu album?
Pentru album trebuie să lucrezi cel puțin un an. În cazul cântecului, dacă este pregătit, nu este o problemă să-l trimiți către ascultători. Cântecul se consumă foarte repede. Când scoți un album, la un moment dat, toate cântecele îmbătrânsc pe internet.
“Îmi place foarte mult să cresc”
– V-ați gândit vreodată să deveniți un cântăreț- actor?
Nu aveam în minte așa ceva. Am răspuns afirmativ propunerii de a juca în “Aşk Oyunu” (Jocul dragostei). Bine că am răspuns afirmativ! Acum mai am o profesie pe care o iubesc foarte mult. Mă hrănește foarte mult. Mă hrănește și din punct de vedere muzical pentru că un cântec trebuie să-l cânți de vreo 100-150 ori. De fiecare dată, trebuie să transmiți acel sentiment astfel încât cântecul să ajungă așa cum trebuie la ascultător. De aceea spun că actoria aduce foarte multe muzicii. Ir muzica aduce foarte multe vieții. Întreaga viață este ritm și armonie. Ceea ce noi numim muzică, versurile, armonia notelor influențează viața întreagă și influențează actoria. Viața are un ritm iar muzica este ceva ce motivează să prindem acel ritm.

– Vă apropiați de 40. Vă provoacă teamă, îngrijjorare? Cum priviți actuala etapă a vieții?
Îmi place foarte mult să cresc. Gândesc că devin mai om. Față de acum zece ani, consider că sunt un om mai relaxat. Îmi cunosc mai mult valoarea, văd mai clar importanța acordată persoanei din fața mea prin importanța pe care mi-o acord mie însumi. Nu am mintea atât de încurcată. Adică sunt într-un loc unde mă simt fericit. Sunt un om care iubește mai mult oamenii pe care îi iubește, acordă importanță detaliilor în ceea ce face și privește constructiv observațiile primite. În ciuda faptului că lumea îți dă mai multe ingrediente pentru a fi pesimist, eu devin mai optimist.„
“ Nu prea-mi pasă de modă”
– Au trecut 12 ani de la prima noastră întâlnire și aproape că nici nu v-ați schimbat. Cum este posibil așa ceva? Probabil că nu are doar o explicație genetică…
Întotdeauna am avut grijă cum trăiesc. Poate fi și o explicație genetică, dar contează și atitudinea. De exemplu, fotografiile făcute mai devreme arată un bărbat care a crescut cu 12 ani. Dar în zâmbetul lui nu se văd cei 12 ani. Poate că totul înseamnă energie, se transferă această energie.
– Faceți sport? Parcă ați făcut cândva atletism.
În gimnaziu am aruncat cu greutatea, discul, sulița. Am alergat distanțe mici și medii. Am cinci- șase medalii. Îmi place să vizionez atletism. Acum nu mai fac atletism. Înot atât cât pot. Și merg la sală chiar dacă nu prea-mi place.
– Urmăriți moda? Vă place să faceți cumpărături?
Cumpărăturile mele nu durează mult. Prima mea condiție este să mă simt confortabil. A doua condiție este aceea de a mă îmbrăca în funcție de mediul în care mă aflu. Nu urmăresc moda, dar, fiind mereu sub ochii mei, mă simt expus. Nu prea-mi pasă.
“ Loialitatea este dintre cele mai importante”
– Vă sprijiniți reciproc, cu iubita dumneavoastră Ezgi Asaroğlu, la filmări?
Sigur că da. Vorbim despre actorie, personaje, scenariu. Dar viața noastră nu se desfășoară doar prin a vorbi despre serial.
– Trăiți ceva ce telespectatorii își doresc foarte mult. O relație de dragoste cu partenera de rol se poate datora faptului că sunteți permanent împreună la filmări?
Pe mine nu prea mă interesează astfel de motive. Mă interesează rezultatul și clipa. Tot ceea ce se trăiește depinde de persoană, clipă și ceea ce este persoana în clipa respectivă. Nu consider că este corect să generalizăm. De pildă, cu cine puteți avea o relație de iubire? Cu cineva cunoscut sau cu cineva cu care vă întâlniți. Puteți decide ca sentimentele față de o persoană pe care doar o cunoașteți să le transferați într-o nouă dimensiune. Așa este și pe platourile unui serial, dar, când spui așa, se percepe într-un mod periculos. De pildă, eu jucam în acest serial și când eram căsătorit. M-am confruntat cu situația de a fi cumva învinuit și m-a întristat foarte tare o astfel de percepere. Loialitatea este foarte importantă pentru mine și țin să se știe acest lucru.



















































Răspunde-i lui viatacuaromadecafea Anulează răspunsul