„Copiii reprezintă k2k3

viitorul nostru! Sunt bucuros să pot contribui la educarea lor. Mă străduiesc să sprijin sistemul educațional din toate punctele de vederee. Merită să faci totul pentru a fi motivul zâmbetelor de pe chipurile copiilor.„  a spus Keremcem despre proiectul prin care sprijină deschiderea bibliotecilor în școlile din sate.

http://www.ucankus.com/detay/157345/unlu-sarkici-keremcem-den-koy-okullarina-destek

Proiectul a fost demarat în urmă cu șase luni la Forum Trabzon și ieri s-a deschis biblioteca Școlii Gimnaziale din Meșeli. Copiii prezenți la inaugurare au transmis mulțumirile lor prin intermediul pancardelor și desenelor realizate, dar și prin cântecele interpretate din repertoriul lui Keremcem.

Keremcem este un artist iubit foarte mult de copii și, așa cum spunea un moderator al unei emisiuni în care acesta a fost invitat, a început prin a fi iubit, la lansarea sa în muzică, de copii și tineri, dar și acum, ajuns la o experiență remarcabilă, este la fel de iubit atât de copiii de ieri cât și de cei de azi.

Născut în 28 decembrie 1977, KEREMCEM Dürük, este actor, cântăreț de muzică pop, compozitor și regizor muzical. A debutat, în anul 2004, cu un rol în serialul „KEREM„ și cu albumul „BAHAR„. A deținut peste 13 roluri în seriale TV și filme. A lansat 7 albume. A prezentat emisiuni TV și a obținut multe premii, atât ca actor cât și ca solist pop, dar și un premiu pentru „cel mai frumos actor de seriale TV„ (cu cel mai frumos chip). Actualmente este foarte apreciat în serialul „O hayat benim„(Bahar: viață furată) ajuns în Turcia la episodul 88.

bandicam 2016-03-29 13-40-15-848bandicam 2016-03-29 13-43-48-240

http://www.fox.com.tr/O-Hayat-Benim/galeri

Recent Keremcem a lansat noul său videoclip „Biri mi var?„ (Există cineva?) care a și ajuns la aproape 1.500.000 vizualizări pe Youtube.

Publicitate