Cu gândul la Moș Crăciun, mi-aduc aminte că au existat vremuri când, an de an, fără să-i cer, ci doar sperând, îl  așteptam să vină cu o portocală. Sigur că, pe lângă portocală, aducea dulciuri, dar portocala era esențială. Mai ales că, auzisem eu, Moșul avea un stoc limitat și nu le putea da tuturor copiilor. Mă simțeam privilegiată. Simțeam că acea portocală îmi luminează copilăria.

Crescând,am început să-i cer Moșului mai mult, din ce în ce mai mult. Ca tot omul! Uneori mi-a adus, alteori nu mi-a adus ceea ce i-am cerut.

Navigând pe Instagram, în așteptarea Moșului, am dat întâmplător peste acest pom din portocale. Parcă ar fi împodobit cu globurile copilăriei mele, dar și al altora, o portocală- două pentru fiecare an al copilăriei și un pic mai mult decât atât. Parcă mi-a luminat seara. Cred că Moșul știe întotdeauna ce să ne aducă. Valorile spirituale au o lumină aparte. Cât ni le dorim pe cele materiale, să nu le uităm pe acestea spirituale, să știm să le distingem între atâtea lumini strălucitoare care, de cele mai multe ori, se dovedesc a fi pasagere în viața noastră. Să știm să vedem o mână întinsă, să simțim o emoție profundă, empatie. Brazii de Crăciun ai copilăriei, mai mult sau mai puțin împodobiți, reprezintă infrastructura existenței noastre. CRĂCIUN FERICIT!

View this post on Instagram

#instatree #sweetscenery

A post shared by Raluca Lazarut Boeriu (@ralucalazarut) on