De când nu dau voie să-mi posteze orice, oricine, pe wall-ul profilului meu de Facebook, mesajele private primite întrec orice așteptare: dorințe amuzante, propuneri ciudate, informații ce se cred cu statut de exclusivitate. Unii au impresia că-s tehnician la Antena Play, alții au impresia că lucrez la curierat, alții cred că rezolv orice. Sigur că există și întrebări cu privire la emisiune, iar eu aleg să nu le răspund. Nici n-aș putea altfel!
În viața de zi cu zi există subiecte tabú, chiar dacă, de cele mai multe ori, nu recunoaștem. Și mai există acele subiecte care, dacă nu sunt abordate de 1 aprilie sau Halloween, îți dau fiori reci pe șira spinării. Mai ales într-o zi de luni, zi când totul se digeră atât de greu.
Azi, fix la cafeaua de la ora 17:00, primesc un mesaj, fără nicio altă introducere explicativă. Un mesaj legat de un loc de veci cu marmură și mozaic. Era de fapt anunțul publicat pe un site de anunțuri, altul decât cel la care se face reclamă în ultimul timp. Inițial am crezut că este virus. Apoi, amuzându-mă, răspund politicos că nu. mulțumesc, dar mai am destule de făcut pe lumea asta. Și primesc răspuns! Deci nu era un virus! Primesc răspunsul că nu e pentru mine, că-mi dorește să ajung la 100 de ani, dar poate cunosc pe cineva interesat. Am râs și mi-am dat seama că trăim într-o lume de poveste. Bând cafeaua, ceva mai amară decât de obicei, m-am gândit că e posibil să creadă că anunțurile, care se publică pe cel mai recent site de anunțuri și au șansa să fie văzute la TV,se centralizează undeva unde sunt și eu. Nici vorbă! Poate că a fost o aluzie, ceva,în sensul de a avea prioritate la apariția TV. Sau poate exagerez!!!
Dacă ar fi să privesc ceașca în care mi-am pus eu cafeaua de ora cinci, iată că nimic nu e întâmplător. Și pentru a depăși situația, cred că ar trebui să merg la bucătărie. Un desert al copilăriei ar fi cel mai potrivit peste cafeaua amară. Cremă de zahăr ars! :)))
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 