Keremcem (născut Kerem Cem Dürük pe 28 decembrie 1977 în Milas, Muğla), unul dintre cei mai carismatici artiști turci, cântăreț cu hituri de neuitat, compozitor și actor, se pregătește pentru cea mai mare provocare a carierei: Survivor Türkiye 2026 în formatul Ünlüler vs Gönüllüler/Celebrități vs Voluntari
După o carieră muzicală de succes începută în 2004 cu albumul Eylül și seriale care l-au transformat în idolul unei generații (Aşk Oyunu – 2005-2006, O Hayat Benim – 2014-2017, Aşk ve Mavi – 2016-2018, İki Yalancı – 2017, Kimse Bilmez – 2019 și altele), Keremcem acceptă acum un rol complet diferit: competitor în echipa Ünlüler/Celebrități, anunțat oficial în octombrie 2025.
Tocmai acum, în decembrie 2025, un discurs motivațional susținut de el în acest an – uploadat pe YouTube pe 5 decembrie – devine viral: vorbește cu sinceritate și umor despre „punctele de cotitură” din viață, culminând cu decizia de a participa la Survivor. La 48 de ani (pe 28 decembrie), vrea să arate că amabilitatea și pozitivitatea pot câștiga chiar și în competiția dură din jungle Dominicană.
O poveste inspirațională despre alegeri curajoase, noroc creat prin efort și reinventare – ideală pentru fanii serialelor turcești și ai Survivor-ului.
Iată traducerea completă a discursului:
[0:10]
Bună ziua tuturor.
[0:12]
„Punct de cotitură” e o expresie foarte puternică.
[0:16]
Atunci, care este cel mai mare punct de cotitură
[0:18]
din viața fiecăruia dintre noi?
[0:21]
Nașterea noastră. Exact.
[0:24]
Ieșim dintr-o lume întunecată, umedă, protejată
[0:26]
într-un haos total și
[0:28]
plămânii noștri ard de oxigen.
[0:32]
Dar stați liniștiți, nu o să încep de la naștere.
[0:34]
Nu o să încep chiar atât de devreme.
[0:38]
Apropo, arătați minunat astăzi.
[0:41]
Ei bine, în timp ce mă gândeam la punctul de cotitură,
[0:45]
când mi-a venit această invitație să vorbesc,
[0:47]
mi-am dat seama că nu ne uităm înapoi
[0:50]
la punctele de cotitură din viața noastră.
[0:52]
Le trăim, apoi viața merge mai departe.
[0:54]
Și am început să pun la îndoială
[0:57]
câteva dintre motto-urile în care credeam până acum.
[1:01]
Vă spun două dintre ele.
[1:04]
Un om se naște norocos sau își creează singur norocul?
[1:11]
Și viața este ceea ce ți se întâmplă
[1:16]
în timp ce tu îți faci alte planuri?
[1:19]
O să vedem. Prin prisma vieții mele,
[1:23]
dar vreau să vă spun că nu despre Keremcem
[1:25]
pe care îl cunoașteți și îl știți toți,
[1:29]
ci despre omul Kerem, copilul Kerem,
[1:32]
tânărul Kerem, Kerem care a descoperit muzica –
[1:34]
prin el vreau să povestesc asta.
[1:38] (Arată foto)
Aceasta este sora mea mai mare, de lângă mine.
[1:42]
Am avut o copilărie frumoasă, dar eram un copil asocial.
[1:46]
Aveam doar doi prieteni: unul era sora mea,
[1:49]
celălalt era vărul meu.
[1:51]
Mă uitasem atât de mult în interiorul meu,
[1:54]
încât nu am jucat niciodată fotbal pe stradă
[1:57]
cu alți copii. Era alegerea mea.
[1:58]
Nimeni nu mă restricționa.
[2:01]
Dar tocmai asta m-a făcut să descopăr muzica,
[2:04]
să privesc mai atent în interiorul meu
[2:07]
și să îmi înțeleg mai bine emoțiile.
[2:10]
Prima mea întâlnire cu muzica
[2:13]
a fost de fapt prin mama mea,
[2:15]
care mi-a dat prima lecție de muzică.
[2:17]
Cu un aspirator.
[2:19]
Știți, totul în lume are un sunet, o notă.
[2:21]
Și aspiratorul face „vıınnn”.
[2:25]
Mama voia să vadă dacă am ureche muzicală –
[2:29]
dacă pot să țin tonul.
[2:31]
Apoi m-a întrebat: „Hai să vedem în living?”
[2:40]
[Muzică – probabil cântă la aspirator 😊]
[2:50]
Unii au ureche, alții nu. Eu aveam.
[2:55]
După ce și-a dat seama, mama a lăsat
[2:57]
undeva prin casă o muzicuță.
[2:59]
Am găsit-o și am început să cânt la ea.
[3:02]
Așa a intrat muzica în viața mea.
[3:05]
Apoi a încercat să mă dea la lecții de pian.
[3:07]
Dar din păcate lecțiile erau lunea la ora 17:00,
[3:12]
exact când erau desenele animate cu Ștrumfii,
[3:15]
și evident că am ales Ștrumfii.
[3:24]
Am crescut în Milas, district din Muğla.
[3:30]
M-am născut acolo.
[3:34]
Sunt fiul unui tată avocat și al unei mame profesoare.
[3:37]
Împreună cu sora mea, părinții noștri
[3:40]
ne-au trimis la un internat privat
[3:43]
pentru că în Milas nu exista învățământ în engleză.
[3:46]
Au depus toate eforturile posibile
[3:52]
ca să ne trimită acolo.
[3:53]
Dar pentru un copil asocial, internatul
[3:56]
a fost o perioadă destul de grea.
[3:58]
Imaginați-vă: în jur haos permanent.
[4:01]
Anii ’80.
[4:06]
Îmi amintesc că la gimnaziu aveam doar doi prieteni.
[4:08]
Eram tot în lumea mea.
[4:10]
Internatul mi-a ajutat însă să descopăr
[4:15]
că am o voce frumoasă.
[4:17]
Motivul? A fost de fapt un punct de cotitură
[4:20]
și pentru lume. Anii ’80 – Zidul Berlinului
[4:23]
căzuse, lumea era în haos.
[4:26]
Scorpions – „Wind of Change”.
[4:30]
Își mai aduce cineva aminte?
[4:35]
Eu, într-un dormitor cu 16 paturi,
[4:38]
în colț, singur, am început să cânt încet.
[4:41]
[Muzică – cântă „Wind of Change”]
[5:03]
Imaginați-vă dormitorul acela plin de haos
[5:07]
și deodată toată lumea a tăcut
[5:09]
și a început să mă asculte.
[5:12]
M-am uitat la ei și mi-am zis: „Serios?”
[5:17]
De fapt, acela a fost cel mai mare punct de cotitură
[5:20]
și primele mele aplauze – sub forma unei tăceri absolute.
[5:24]
Apoi a venit perioada liceului, cea mai rebelă,
[5:28]
am început să ascult rock and roll,
[5:31]
heavy metal. Și evident, instrumentul obligatoriu
[5:35]
al heavy metal-ului – chitara – am început să cânt la chitară.
[5:42]
De fapt, căutam o cale să exprim
[5:45]
tot ce privisem în interiorul meu în copilărie,
[5:47]
toate emoțiile acelea.
[5:51]
Am găsit o carte de Cahit Sıtkı Tarancı
[5:54]
și am compus o melodie pe poezia lui „NÜ”.
[5:58]
Nu am cântat-o nimănui. Nici vouă.
[6:02]
Doar eu o știu.
[6:05]
Dar să compui o melodie era cu totul altceva –
[6:08]
un moment de flux total,
[6:11]
încă un pas înainte, încă un punct de cotitură.
[6:19]
Apoi facultatea, în İzmir.
[6:25]
Îl pomenesc cu respect pe bunicul meu.
[6:28]
Bunicul meu, care în ciuda tuturor dificultăților
[6:31]
nu și-a vândut casa din Güzelyalı, İzmir,
[6:35]
i-a spus într-o zi tatălui meu:
[6:38]
„Această casă îți va trebui ție într-o zi.”
[6:41]
Și exact cu o săptămână înainte să intru la examenul de admitere,
[6:44]
bunicul a murit. Dumnezeu să-l ierte.
[6:49]
Atunci am înțeles ce voia să spună:
[6:52]
„Trăiește-ți viața de student aici.”
[6:55]
Am intrat la Universitatea Ege, Relații Internaționale.
[6:58]
Am locuit în casa lui, înconjurat de lucrurile lui,
[7:00]
pomenindu-l mereu.
[7:04]
Și asta a fost un alt punct de cotitură pentru mine.
[7:06]
Între timp, eu voiam Radio-Televiziune,
[7:09]
dar tatăl meu avocat și bine informat
[7:13]
s-a uitat pe listă și a zis:
[7:15]
„Ia uite, Relații Internaționale pare fain.”
[7:17]
M-am uitat și eu – în niciun test nu îmi ieșise punctajul ăsta.
[7:19]
„Bine, dacă te face fericit, trec opțiunea.”
[7:21]
Ege – Relații Internaționale.
[7:23]
Ai nimerit trei întrebări la întâmplare
[7:26]
și ai intrat la facultatea trecută la prima opțiune.
[7:28]
Uneori norocul vine spre tine,
[7:31]
alteori tu îl simți și îl prinzi.
[7:36]
Am citit într-un studiu: care e formula fericirii?
[7:39]
Bogăția? Succesul? Altceva?
[7:41]
Singurul criteriu clar era unul singur, cu 80%:
[7:49]
să ai prieteni care sunt martori conștienți și entuziaști
[7:53]
ai vieții tale și tu să fii martor al vieții lor.
[7:57]
Eu încă mă văd cu prietenii mei de facultate,
[8:03]
de 30 de ani. Ne-am susținut mereu unii pe alții.
[8:10]
Și a venit momentul să fac ceva serios cu muzica.
[8:14]
Trebuia să urc pe scenă într-un bar din Bornova,
[8:17]
„Papağan” se numea.
[8:20]
Un microfon, o chitară.
[8:24]
Îmi amintesc perfect: era o emoție urâtă în mine,
[8:28]
o teamă groaznică. Mi-am zis:
[8:30]
„Kerem, băiete, tu asta vrei să faci?
[8:32]
Acceptă responsabilitatea asta, urcă pe scenă
[8:35]
și apoi jură că nu mai faci niciodată așa ceva.
[8:37]
Emoția asta nu e pentru tine.”
[8:41]
Dar am urcat, am cântat și am descoperit
[8:44]
că emoția aia urmărită de toată lumea
[8:47]
era exact asta.
[8:49]
A fost punctul de cotitură care m-a făcut
[8:52]
să încep muzica profesional.
[8:57]
În anul trei de facultate, toți prietenii mei
[8:59]
știau deja unde vor face stagiul,
[9:02]
ce companii îi așteptau.
[9:07]
Eu nu făceam altceva decât să compun și să cânt.
[9:12]
„Cred că asta o să fac.”
[9:15]
Am făcut o ședință de familie – suntem o familie democrată.
[9:17]
Am decis să vindem casa lăsată de bunicul meu
[9:21]
și să mă mut la Istanbul.
[9:25]
Am vândut-o. Pe vremea aia erau miliarde –
[9:28]
114 miliarde.
[9:34]
Am venit la Istanbul.
[9:36]
O cunoșteam bine pe Yonca Evcimik,
[9:37]
m-a dus la un producător vechi.
[9:39]
Mi-am zis: ăsta e momentul definitoriu al vieții mele.
[9:43]
Mi-a pus în față un contract de 40 de pagini.
[9:45]
Chiar 40.
[9:48]
Eram atât de plin de vise, încât am semnat totul.
[9:52]
Am început să „lucrăm”.
[9:54]
După 3 ani și jumătate,
[9:56]
făceam sport ca să-mi păstrez sănătatea mintală,
[9:59]
aveam un album cu 14 piese care nu fusese lansat niciodată.
[10:03]
Producătorul nu-l plăcuse și nu-l scosese pe piață.
[10:06]
Am reziliat contractul.
[10:09]
Îmi mai rămăseseră 40 de miliarde.
[10:15]
M-am dus la Aykut Gürel.
[10:18]
„Cum facem?”
[10:20]
I-au plăcut mult de piesele.
[10:22]
Mi-a mai zis: „Când îți dai jos ochelarii, ești chiar chipeș.”
[10:25]
(Voiam să arăt poza asta când vorbeam de școala primară.)
[10:29]
„Bine, trăiesc visul meu.”
[10:32]
Am înregistrat albumul acustic la Miam.
[10:36]
Și acum unde să merg?
[10:42]
În cei 3 ani și jumătate bătusem Istiklal Caddesi la picior.
[10:45]
Acum începeam să mă plimb tot pe acolo,
[10:50]
dar ca să văd cât de cunoscut sunt,
[10:53]
cât mă recunosc oamenii.
[10:56]
Când venisem prima oară la Istanbul,
[10:58]
Yalın era peste tot – în toate revistele, ziarele.
[11:03]
Îmi ziceam: oare o să mi se întâmple și mie?
[11:09]
Dar aveam nevoie de încă un punct de cotitură.
[11:13]
Într-o zi, pe când mă plimbam prin Sultanahmet,
[11:15]
m-a sunat producătorul:
[11:19]
„E o ofertă pentru un serial.
[11:20]
Medyapım începe ‘Aşk Oyunu/Jocul Dragostei’.”
[11:23]
„Ce legătură are, frate? Noi facem muzică.”
[11:26]
„Alegerea ta. Dacă vrei, mergem să vorbim.”
[11:29]
M-am dus, am vorbit și am primit rolul principal.
[11:34]
Muzica exista în paralel și într-o zi
[11:37]
am trăit acel moment de cotitură.
[11:39]
Așteptam microbuzul care mă ducea la platou, în Levent.
[11:43]
În fața mea treceau oameni care mergeau la birouri,
[11:45]
mai ales femei,
[11:47]
care se uitau la mine și șopteau între ele.
[11:53]
Mi-am zis: „Se pare că se întâmplă.”
[11:56]
„Trebuie să-mi iau o mașină.”
[12:02]
Dar să spun clar:
[12:06]
nu am făcut nimic pentru celebritate.
[12:12]
Poate că am făcut-o pentru că nu puteam face altceva,
[12:15]
dar scopul meu nu a fost faima.
[12:21]
Copilul acela asocial despre care vorbeam la început,
[12:23]
copilul care privea doar în interior,
[12:27]
copilul care se adapta greu în medii noi –
[12:32]
de fapt aștepta ca toată lumea să-l cunoască.
[12:37]
Brusc am devenit mai sociabil, mai binevoitor,
[12:40]
mai curajos.
[12:43]
Mă întreabă lumea: „Ce-ți place cel mai mult la faimă?”
[12:46]
„Asta” – să fac poze cu toată lumea.
[12:49]
Unii zic: „Cum poți să nu spui niciodată nu?
[12:51]
Cum te fotografiezi cu oricine vrea?
[12:54]
Nu se poate să fii chiar atât de bun.”
[12:56]
Ba da, pentru că în copilărie nu am trăit asta.
[13:01]
Revenind la începutul discuției:
[13:09]
Omul nu se naște norocos – își creează singur norocul.
[13:12]
Și nu viața este ceea ce ți se întâmplă
[13:15]
în timp ce tu faci planuri,
[13:21]
ci alegerile tale sunt cele care îți modelează viața
[13:23]
și influențează tot ce e în jurul tău.
[13:31]
Am poza asta pe frigider
[13:35]
ca să nu cred când îmi zic oamenii
[13:36]
„Nu îmbătrânești deloc”.
[13:39]
Și iată-ne ajunși în prezent –
[13:43]
încă un punct de cotitură a intrat în viața mea.
[13:46]
Poate că dacă nu primeam această invitație să vorbesc,
[13:49]
nu aș fi acceptat,
[13:52]
dar am acceptat.
[13:54]
Survivor.
[13:57]
Da, da, da.
[14:00]
De două săptămâni mă gândesc intens
[14:03]
la punctele de cotitură.
[14:07]
Alegerea ta, și mai ales curajul de a alege ceva,
[14:10]
te dezvoltă.
[14:14]
Aici am găsit o provocare frumoasă.
[14:18]
Nu știu cum se va termina,
[14:21]
când se va termina,
[14:23]
cum va veni spre mine.
[14:25]
Nu știu dacă veți urmări sau nu.
[14:27]
O doamnă a scris un comentariu:
[14:30]
„Băiat foarte cumsecade. Cum o să facă față acolo?”
[14:34]
Am spus presei mondene:
[14:37]
„Poate că de data asta, la Survivor,
[14:40]
va câștiga amabilitatea.”
[14:44]
Vă mulțumesc foarte mult.
[14:48]
Vorbeam despre momentele mele de cotitură.
[14:52]
Chiar dacă e o poveste subiectivă, din perspectiva mea,
[14:56]
simt că atinge punctele de cotitură
[15:00]
din interiorul fiecăruia dintre voi.
[15:06]
Vă mulțumesc
VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA 
Comentarii despre articol