Filmările pentru Rüzgara Bırak/Lasă în voia vântului, cu Hande Erçel și Barıș Arduç în rolurile principale, un film produs de Lanistar Medya și Royal Pictures, s-au încheiat astăzi și au apărut filmulețe și fotografii în social media. Au petrecut finalul unui proiect frumos cu șampanie și bună dispoziție. Mâine va avea loc ședința foto pentru afișul filmului scris de Ceylan Naz și regizat de Engin Erden.
Între filmulețele postate de cei din echipă, am auzit și o melodie frumoasă. Poate că au folosit-o în film. Vom vedea. Vă las mai jos melodia și versurile.
Muzica/interpretare- Yüksek Sadakat
Poate că deasupra noastră va trece o pasăre
Când ziua răsare în culoarea trandafirului
iar vapoarele trec ușor pe Bosfor,
vino să ieșim din acest oraș
când copacii, cerul și pământul dorm.
Să ne plimbăm pe nisip.
Tumultul nebun e acum departe.
Dacă obosești, sprijină-te de mine,
să dormim îmbrățișați la apusul zilei.
Poate că deasupra noastră va trece o pasăre,
din aripa ei va cădea un fulg
va coborî plutind din cer.
Niciun chip nu e mai frumos
decât chipul tău.
Hai, ridică-te, să plecăm din acest oraș
când ziua răsare sau când soarele apune.
Poate vor trece păsările deasupra noastră
Aripile din mâinile tale, mâinile tale.



















































Răspunde-i lui S-a schimbat ordinea de zi pentru Barış Arduç – VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA Anulează răspunsul