La mulți ani, Keremcem!


Sinem Vural de la Hürriyet scrie: „Keremcem a lansat „Sal Be Güzelim/Lasă-mă, frumoasa mea”, cel de-al doilea single de pe albumul său de 10 piese. Piesa, ale cărei versuri sunt semnate de Emrah Șahin, muzica de Keremcem și aranjamentul de Yunus Adak, dezvăluie adaptarea deplină a lui Keremcem la noua ordine muzicală. De la tehnica vocală la stilul de aranjament, Keremcem marchează o nouă perioadă pentru el însuși…„

V-am adus aici versurile melodiei (le-am tradus și adaptat atât cât am putut) .

O nouă perioadă începe și cu o nouă vârstă. Cum mai e un pic până în 28 decembrie, LA MULȚI ANI! Happy Birthday, KEREMCEM! Să vină veștile foarte bune despre noile proiecte!

„Lasă-mă, frumoasa mea, plec

Sunt cu mine.

Unde crezi că sunt?

Sunt într-un „eu„ dificil.

Întreabă-mă dacă acesta sunt eu.

Trupul și sufletul meu sunt haos.

A mai rămas vreo conștiință?

De-aș putea ieși din mintea mea în care m-am plictisit.

De-aș putea evada de aici.

De m-ai găsi și m-ai cuprinde

Și m-aș cufunda din nou în spirală.

Am revenit la începuturi o vreme.

M-am împărțit în două,

Ca și pe tine iar și iar.

M-am întors și m-am gândit de ce?

Dacă ești cealaltă jumătate a mea.

Cele uitate de mine

Au furat câte puțin din mine.

O ultimă suflare la plecare

Și pe aceea mi-au luat-o.

Steaua străzii a tremurat deasupra mea.

Din păcate, sufletul tăcerii

era ceea ce anunța…

Ar trebui să mă întristeze?

Dar ar trebui? Ar trebui?

Ceea ce mi-a mai rămas în palmă

aș sufla spre tine ca pe o păpădie

Va înflori mai apoi precum o sămânță?

Nu cred, caută departe.

Lasă să-mi cadă de pe buze lucrurile despre care nu pot întreba

Știi locul rarefierii?

Este evident, aici.

Chiar dacă a fost greu, m-am împins până la capăt.

Drumul meu s-a sfârșit

Iar firul de ață dintre noi

trebuie să se rupă.„

Reclame
Reclame
Reclame

Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un răspuns la „La mulți ani, Keremcem!”

  1. La multi ani, cu multe roluri si melodii frumoase!

    Va multumim pentru versuri!
    Un an nou cu sanatate si fericire!🎉🙏

    Apreciază

Comentarii despre articol

Search

Latest Stories