Sub titlul „Diferența dintre Demet Özdemir şi Can Yaman”, jurnalistul Ali Eyüboğlu, de la cotidianul Milliyet, se întreabă:
„De ce producătorii italieni de televiziune au investit mult în vedeta masculină din „Erkenci Kuș”,…, în timp ce au ignorat vedeta feminină a serialului?„
Iată la ce concluzie a ajuns jurnalistul:
„Dragostea pentru muzică a actriței Demet Özdemir, a cărei inimă a fost cucerită de DJ-ul grec Sergio, a făcut-o să zboare până în Italia! Actrița s-a aflat la Milano pentru a asista la concertul cântărețului canadian The Weeknd la Hipodromul Snai La Maura. Fotografiile făcute de Özdemir în Italia și publicate pe rețelele sale de socializare au ajuns nu doar în țara noastră, ci și în presa italiană. În presa italiană, rezumatul știrii despre Özdemir este următorul: „Actrița turcă Demet Özdemir, care a participat la concertul The Weeknd, a fost văzută după masa de prânz discutând cu prietenele ei pe străzile orașului. Demet Özdemir, cunoscută pentru Sanem, personaj căruia i-a dat viață în serialul ‘Erkenci Kuș’, este în actualitate în ultimele luni, cu căsătoria cu Oğuzhan Koç și divorțul de acesta în scurt timp. Principalul motiv pentru care Özdemir a devenit știre în presa italiană este „Erkenci Kuș”, în care a jucat alături de Can Yaman… Serialul a fost atât de popular în țară, încât Can Yaman a devenit unul dintre actorii preferați ai italienilor. Özdemir a fost partenera lui Yaman în acel serial. Faptul că a absolvit liceul italian, este o șansă în plus pentru Can Yaman, dar de ce producătorii de televiziune italieni au ignorat vedeta feminină a serialului, în timp ce au investit mult în vedeta masculină din ‘Erkenci Kuș’, care a fost foarte popular în țara lor? Din moment ce presa italiană a scris despre Demet Özdemir, înseamnă că actrița este cunoscută în țară. Atunci, dacă producătorii italieni de televiziune filmează serial cu Can Yaman, de ce nu a avut și Özdemir această șansă? Să fie din cauză că publicul feminin stabilește ratingul serialelor TV în Italia, o țară mediteraneană, la fel ca în Turcia?„
*****
Sigur că fanii celor doi actori de succes știu că fiecăruia în parte îi este foarte bine în proiectele în derulare și sunt la curent cu toate realizările acestora.
Demet Özdemir va reveni la FOX unde, alături de impecabilul Engin Akyürek, interpretează excepțional rolul Farah.
Can Yaman are mare succes cu Viola come il mare, filmează a doilea sezon. Serialul se bucură de succes în Italia, înregistrează audiențe record în Spania și a reușit performanța de a fi vândut și în Japonia, o piață dificiă din punct de vedere al vânzărilor de seriale TV.
Am vrut doar să prezint un punct de vedere al unui jurnalist.





















































Comentarii despre articol