Mi-aș fi dorit să scriu atât de multe în acest an!
Știu că aș fi putut scrie mai mult și diversificat, dar, atât cât timpul mi-a permis, m-am străduit să urmăresc subiectele de actualitate și să le transmit cititorilor mei dragi.
Am încercat să le dăruiesc, zi de zi, timp frumos la o cafea.
Am pășit în lumea actorilor lor favoriți și am vrut să nu lipsesc de la cele mai importante evenimente ale acestora.
Am urmărit site-urile televiziunilor, rețelele de socializare și absolut tot ceea ce mă ajuta să vin cu știri de actualitate despre lumea serialelor turcești.
Am tras cu urechea la opiniile jurnaliștilor turci și am făcut o selecție. Recunosc, selecția a fost, de multe ori, subiectivă.
M-au făcut fericită reacțiile lor de bucurie și am primit sfaturile constructive.
Am fost apreciată, dar și certată.
Ca în viață!
M-au răsplătit cu voturile lor și mi-au oferit trofeul Radar de Media.
A fost un fel de miracol!
M-au făcut să trăiesc o emoție inedită: să mă ridic de pe scaunul de spectator, să urc pe scenă și să rostesc câteva cuvinte în fața sutelor de vedete și persoane publice prezente la eveniment.
Dragă Moșule, te rog să faci ceea ce crezi de cuviință ca în noul an să fiu sănătoasă, alături de familie, prieteni și dragii mei cititori și să am atâta lumină în minte și în suflet și atâta putere încât să continui să le ofer cel mai frumos timp cu aromă de cafea.
Pentru familia mea, dar și pentru prieteni și dragii mei cititori, îmi doresc sănătate, liniște și belșug astfel încât să poată simți mai ușor savoarea cafelei de aici.
Pentru actorii despre care scriu, mi-aș dori proiecte bune și trainice, liniște sufletească, recunoaștere internațională, zile cu multe zâmbete și aromă de cafea.
Iar dacă te vei hotărî să treci pe la mine, sigur îți voi mai cere ceva.
Îți voi șopti la ureche când ne vom vedea!
Îți mulțumesc, dragă Moșule!




















































Răspunde-i lui Catuneanu Nicoleta Anulează răspunsul