Ultimele două zile de votare


Ani de-a rândul, din 2013 până în 2016, am privit fenomenul „Radar de Media„ din fotoliul de spectator implicat în procesul de votare. Îmi doream să câștige favoriții mei și aveam două categorii pentru care mă luptam: „Cel mai bun reality show„ și „Cel mai bun prezentator„. Urmăream cu emoție galele de decernare a premiilor și îmi spuneam că și anul viitor vor câștiga tot favoriții mei.

Anul acesta, Daniela Simionescu a propus blogul meu pentru a fi nominalizat la categoria „Cel mai bun blog„. La început, surprinderea a fost mare. Mă întrebam dacă merit să particip la o asemenea competiție și mi-era tare teamă de ridicol.

Propunerea de nominalizare a fost susținută și de alte prietene ale blogului.

Nominalizarea a fost acceptată cu câteva zile întârziere. Voturile au început să vină și ați avut grijă ca blogul să fie mereu în partea superioară a clasamentului.

Am încheiat etapa preliminară foarte bine și a urmat etapa finală care se va încheia mâine seară.

Recunosc că am emoții. Ar putea avea loc un eveniment inedit în istoria „Premiilor Radar de Media„ (din 2010 încoace): să câștige publicul categoria „Cel mai bun blog„.

Spun „publicul„ deoarece nu suntem vedete și nici formatori de opinie.

„Viața cu aromă de cafea„ este locul în care fiecare vine pentru a afla vești despre actorii turci favoriți și proiectele lor, locul în care știrile apar uneori înainte de a apărea în unele ziare (și asta nu pentru că aș avea parte de vreo exclusivitate, ci datorită vigilenței noastre- Oana, Marijana, Daniella mi-au trimis deseori semnalul că pe Instagram, Instagram Stories, Snapchat există o postare care ar putea deveni subiect).

Au fost zile în care vigilența Oanei a întrecut (cu mult!) vigilența mea!

Acest blog este locul în care se leagă prietenii și mă bucur foarte mult.

Primesc zilnic mesaje impresionante despre ce înseamnă blogul pentru cei care îl citesc.

Mulțumesc din suflet tuturor celor care, zi de zi, contribuiți la dezvoltarea frumoasă a blogului.

Mulțumesc Mirela și Iustina (Grupul Mireasa pentru fiul meu pentru mpfm-isti convinsi), Alina (Grupul Cesur ve Güzel ~ Iubire si Razbunare ~ Fans), pentru că ați distribuit deseori site-ul de votare și ați îndemnat membrii voștri să mă voteze.

Mulțumesc grupurilor „Kara Sevda ~ Dragoste Infinita ~ Fans„, Istanbullu Gelin ~ Mireasa din Istanbul ~ Fans, Kiralik Ask(Pretul Dragostei)Defne&Omer Ro, Mutluluk zamanı-Romania pentru susținere.

Vă mulțumesc tuturor celor care, zi de zi, alegeți să-mi acordați timp din timpul vostru prețios și mi-ați dat votul vostru de încredere.

Premiul „Radar de Media„ ar aduce o nouă dimensiune blogului. Ar fi pașaportul spre o altă etapă, cea a interviurilor.

Vă mulțumesc pentru că existați în viața mea.

http://www.radardemedia.ro/finala-premiilor-radar-de-media-2017/4/

bandicam 2017-10-21 10-19-17-726.jpg

 

 

 

 


Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

14 răspunsuri la „Ultimele două zile de votare”

  1. Başarilar dilerim 😘
    Succes in tot ceea ce faci
    Ma bucur ca am avut ocazia sa te cunosc.
    PS. Iti admir f mult colectia de cesti, cani de cafea 😍 ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Votul 6.918 și multumesc pentru că existați aici zilnic. Vă admir și cănile, citesc articole din urmă și mai cunosc inca puțin acești actori.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nona, Anna ….eu nu-l mai votez pe Baris….sa-l voteze iubitele lui de pe Instagram, ca are mai bine de 12 mii de mesaje, din care cel putin 11 mii sunt inimioare. Sigur la utilizatori sunt pozele lui, Elcin, Tugba sau Papusa Barbie. Acum ca se iubeste singur, stim…dar de restul nu prea stim…😁😉☺️ Glumesc fetelor😁Sigur ca l-am votat, ca si el voteaza pentru blogul nostru si acar cu premii sa se aleaga, daca scenariile nu-i mai plac😉

    Apreciază

  4. Votat week-end frumos va doresc !!!!

    Apreciază

  5. Ieri 9, azi doar doua 🙂 Deocamdata. „Si maine e o zi” nu e decat pt Scarlet 🙂
    Dupa trofeu, ne intoarcem la premiile Pantene, nu? Nona tocmai ce ne-a reamintit.

    Apreciază

  6. Felicitări deja, sunt prima care o face, trofeul e al dvs, al nostru și al actorilor ăștia frumoși!
    Mulțumim fanelor blogului 🌹🌹🌹

    Apreciază

  7. Mulțumim pentru tot ce faceți și ne bucurăm că ați fost propusă și mai ales că vom avea un trofeu printre frumoasele căni!💚

    Apreciază

  8. Fanii de peste tot voteaza pt Kiralik ask, pt Baris , Elcin pe
    http://www.pantenealtinkelebekodulleri.com/OyVerFinal

    Apreciază

  9. Frumos scris și asta ne ține aici, aromele astea de aproape 2 ani.
    Bafta multa și mulțumesc! Abia așteptăm să vă vedem la gală!
    ☕☕☕❤❤❤

    Apreciază

  10. Offf Guler,you really make me cry,I’m so happy because of you,your work,your great passion for stories.I’m glad if I helped you in some of your beautiful stories,we all know that I love to investigate 😘.You will be Queen on gala,love you a lot ❤

    Apreciază

  11. Impresionant. Povestea noastră de data asta. Știrile de aici așa sunt, povesti, aveți atâtea detalii verificate, nu e doar o poza sau doar o traducere.
    Aici aflăm ce nu găsim niciunde, știm că Google translator sau alte motoare de traducere, schimba total sensul și nu sunt corecte, aici aflăm familiile lor, prietenii lor, tot ce in presa nu exista! Sunteți un blog worldwide!!!!!
    Singurul site până la urmă care scrie despre acești actori și proiecte care au acaparat toată lumea.
    Normal că meritați acel trofeu care e o recunoaștere a muncii dvs! Faceți asta in timpul liber, nu e agenție de presă sau publicație media, e un hobby.
    Mulțumim!

    Apreciază

  12. Ce frumos ati scris! 😘Va multumesc, ma simt onorata ca am putut sa contribui cu ceva pentru stirile blogului!☺️Veti castiga pentru ca meritati acest trofeu! Noi va sustinem! Dovada, un raport intarziat de la Baris😉755, 756, 758, 759, 760, 761, 763, 767, 768, 769, 779, 780, 781, 782, 783, 784, 785, 786, 787, 788, 789, 790, 791, 792, 793, 794, 795, 796, 797, 798, 799, 6800

    Apreciază

  13. Mulțumim și noi!
    Am pielea găină!!!!! Bravo fetelor și Dana Simionescu, mulțumim pentru propunere!
    Il meritați din plin!

    Apreciază

Răspunde-i lui Larisa Anulează răspunsul

Search

Latest Stories