În sondajele de opinie, Elçin Sangu a fost deseori desemnată drept cea mai sexi actriță.
Actrița spune însă că nu este sexi.
Mărturisește că era urâțică atunci când era mică.
„Am intrat târziu în pubertate. Apoi a durat mult până să mă dezvolt. Fizicul meu abia s-a așezat. Tocmai de aceea nu mi-a cerut nimeni prietenia în liceu. Dar, imediat după liceu, cei din jur su început să se întrebe ce se întâmplă cu mine. Iar la universitate,totul s-a schimbat.„ a spus actrița.

Întrebată dacă succesul ei se datorează frumuseții sau talentului, aceasta a declarat: „Fizicul poate fi un avantaj al meu, dar nu vreau să rămân doar așa în mintea oamenilor. Trebuie să primesc oferte de rol principal nu pentru că sunt frumoasă, ci pentru că sunt de succes. Sau să fiu în stare să joc și o nebună cu acest fizic. „

Actrița are o relație de aproape șase ani cu Yunus Özdiken și a fost întrebată care este succesul unei relații atât de lungi.
„Să te poți înțelege și din priviri.„ a răspuns actrița.

A mai mărturisit că nu-și poate imagina o lume în care să nu iubim și că fanii bărbați nu afectează relația cu partenerul ei pentru că „O astfel de atenție nu poate afecta relația nimănui. Pentru amândoi, viața normală își urmează cursul.
Sursa: ntv.com.tr
Iată care este situația voturilor acum:



















































Răspunde-i lui Eram ținta unor glume urâte – VIAȚA cu aromă de CAFEA Anulează răspunsul