Barış Arduç, unul dintre cei mai apreciați actori ai generației tinere, deținătorul Premiului GQ pentru Cel mai Discutat Bărbat al Anului 2016, a fost surprins serile trecute singur, grăbit și cu un dosar sub braț. (GQ)
Când reporterii au început să-i adreseze întrebări, acesta a spus : „Mă grăbesc pentru că mă așteaptă mama.„ (gecce.com)
Dosarul de sub braț i-a făcut pe ziariști că creadă că actorul a fost la o întâlnire de afaceri.
Născut la 9 octombrie 1987 în Scherzingen/Elveția, Barış Arduç a jucat roluri principale și secundare în două filme și șapte seriale.
A luat examenul la Academia de Sport, dar nu s-a putut acomoda și a renunțat la facultate. Iubește sportul, acesta practicând: înot, baschet,fotbal, handbal. A fost salvamar timp de 8 ani. (wikipedia)
A urmat cursurile de actorie la Ekol Drama/Istanbul. Apoi a urmat cursurile de teatru și a făcut primii pași în actorie.
A fost imaginea Derimod și Garantibank.
Are 19 premii: Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru cel mai bun actor de comedie romantică, Cel mai bun actor de serial, Cuplul ideal de serial (Defne & Ömer), Cel mai bun spot publicitar, Cel mai discutat bărbat, Cel mai bun actor într-un serial pentru tineri.



Are o relație cu actrița și scenarista Gupse Özay. Au jucat împreună în filmul Deliha al cărui scenariu l-a scris chiar ea. Pentru rolul interpretat, ea a primit Premiul pentru cea mai bună actriță într-un film de comedie sau muzical.

Gupse Özay este născută în 30 iulie 1984 și a absolvit Facultatea de Radio-TV și Cinematografie. A urmat și cursuri de regie.
Fanii lui au fost mai mereu împotriva relației cu ea deoarece îl voiau cu Elçin Sangu.
Au apărut și știri despre faptul că Gupse Özay este geloasă, dar ea a declarat că îi place foarte mult Elçin Sangu şi serialul “Kiralık aşk” (Dragoste de închiriat) este minunat. (milliyet.com.tr)

Relația celor doi merge spre căsătorie. Familia lui a cunoscut-o, iar ea l-a invitat recent la părinții ei din Izmir. Barış Arduç a luat masa cu părinții, vărul, unchiul ei.
Întrebată de contractul recent încheiat între STAR TV și iubitul ei, Gupse a glumit că nu știa că e pe trei ani și a mărturisit că între ei doi contractul este pe durata vieții. (cnnturk.com)
Barış Arduç este actorul cu care a ales STAR TV să încheie contrat pe trei ani (două seriale). Înaintea lui, postul de televiziune a mai încheiat contrat pe trei ani cu Kıvanç Tatlıtuğ şi Burak Özçivit.
Aceasta declara că nu este geloasă pe fanele lui Barış, dar uneori au parte și de întâmplări ciudate. Una dintre acestea, a fost că s-au trezit în fața casei (la unsprezece seara) cu două fete și o doamnă care spuneau că au venit din provincie pentru a se fotografia cu el. Așa s-au hotărât să se mute în altă casă. (ntv.com.tr)

https://wordpress.com/stats/day/viatacuaromadecafea.com
Dacă vă place știrea, aștept votul vostru la categoria „Cel mai bun blog„ ! Votați http://www.viatacuaromadecafea.com. Mulțumesc frumos.
http://www.radardemedia.ro/premiile-radar-de-media-2017-votare-preliminara/2/



















































Răspunde-i lui Se însoară? Anulează răspunsul