(continuarea interviului acordat jurnalistei Ayșe Arman de la Hürriyet)

Care este explicația faptului că poți face atâtea? Ești un artist complet?
Nici vorbă! Este dscutabil faptul că tot ceea ce fac fac bine, dar sunt un elev conștiincios.
Cum ai reușit să te dezvolți atât de bine?
Nu-mi place să folosesc cuvinte mari. Ar fi și comic. Știi că se spune „Omul care nu suferă, nu are nicio poveste„. Este adevărat. În timp, înlăuntrul meu s-au adunat, odată cu suferințele trăite, o groază de povești. Sunt momente când simți nevoia să le povestești altora. Ce material ai, pe ăla îl folosești. Materialul meu constă în muzică și cinema..„

Cum ai putut ținti atât de bine?
Poate că este instinctul venit din muzică. Și-apoi, nu a rămas vreun loc în Turcia unde eu să nu fi avut concert. Am intrat în contact aproape cu toată lumea. Cunosc fiecare regiune. Sunt foarte apropiat de oameni.
Care este regizorul pe care- apreciezi cel mai mult?
Ertem Eğilmez.
Alte filme, alți regizori despre care să poți spune „Vai, omului ăstuia chiar i-a reușit!„?!
În cinematografia turcă, din păcate, nu am simțit asta. Filmele turcești trebuie să parcurgă cale lungă pentru a ajunge la o asemenea consistență. Nici la Hollywood nu reușește mereu. Dacă iese ceva, tot dinematografia independentă o reușește.

Ești ambițios? Poate fi vorba de ambiție?
Nu, e ceva ce are legătură cu a iubi. Întreabă-i pe oamenii care fac ceva din pasiune care e motivul. Vor spune „Nu știu. Pentru că-mi place.„ sau „Nu știu. Pentru că îmi dă emoții.„ Așa și în cazul meu. Dar dacă ești actor în această țară, nu ai parte mereu de proiecte care să te emoționeze. Doi sau trei sunt regizorii despre care poți spune „Ce bine ar fi dacă aș juca în filmul lui!„. Iar dacă ai lucrat cu o parte, nu au cum să filmeze mereu cu tine. Atunci te întrebi dacă tu însuți poți crea această emoție. Poate că de aceea poveștile mele mi le-am filmat singur. Sunt filmele cu care mă mândresc cel mai mult.

Dar de unde înveți finețurile meseriei, cum le înveți? Pe platouri, trăindu-le, cintind cărți, vizionând nebunește filme?
Toate. Dar eu învăț mai mult atingând, arzând, căzând, ridicându-mă. Nu-mi folosește la nimic ca, între patru pereți, cineva să-mi povestească pentru a învăța. Trebuie să experimentez. Iar în aceste experimente, nu mă tem.
Sari în apă.
Da. Și nu-mi pasă dacă mă fac sau nu de râs.

Ar fi fost mai bine dacă studiai cinematografia?
Nu. Îmi era contrar firii mele. Trebuie să ating, să simt, să ard, să trăiesc.

Foto: FACEBOOK



















































Răspunde-i lui Lidia Anulează răspunsul