La FOX TV, dar cu buget redus.


kosem.jpg

Deși este o continuare a serialului „Muhteşem Yüzyıl„(Suleyman Magnificul), urmărit de 300.000.000 telespectatori (în mai multe țări ale lumii), „Muhteşem Yüzyıl: Kösem„ (Secolul Magnific: Kösem) nu a obținut ratingul așteptat, fapt pentru care producătorii și regizorii au tot schimbat actorii. După ce au convins-o pe Nurgül Yeşilçay să joace rolul Kösem Sultan (la patruzeci de ani) și l-au adus pe Metin Akdürder să joace rolul Murat al 4 lea (fiul lui Kösem Sultan), serialul își schimbă canalul de difuzare, astfel că, în noul sezon, acesta va fi difuzat de FOX TV. Bugetul de 1.300.000 TL/episod va fi redus din pricina crizei plăților din sectorul serialelor tv.

De aemenea, FOX TV garantează difuzarea unui număr de 39 episoade ca urmare a vânzării serialului în străinătate. Sursa: ucankus.com

Nurgül Yeşilçay a confirmat includerea sa în distribuția serialului și deunăzi a postat un selfie cu fiul său din serial.

bandicam 2016-08-17 00-44-55-543.jpg

„Înainte de a ne fotografia, ne-am plimbat prin Palatul Topkapı, sub îndrumarea maestrului istoric Deniz Esemenli, aflând ceea ce nici nu ne trecea prin minte. Eleganță, rafinament, glorie. Ne-am înclinat cu respect în fața acestei istorii atât de bogate. Ce fericiți suntem că avem o atât de bogată istorie!„


Descoperă mai multe la VIAȚĂ CU AROMĂ DE CAFEA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

3 răspunsuri la „La FOX TV, dar cu buget redus.”

  1. Ce imaginatie:))))) Nurgul este superba si petekkaya sa crape de ciuda:))

    Apreciază

  2. Hai Nicol ca ar fi culmea🙈
    Dar la cat de anormala a fost relatia lor… Eu cred in el si bunul simt dar mi ar iesi de la sufletel daca s ar preta la asta.

    Imi place mult Nurgul, ma bucur ca ii merge bine. Am mai citit.

    Apreciază

  3. Mama si fiu?:))) mmm, intersant.
    Dar la fox multe seriale vad , cu distributii puternice, OHB trebuie sa vina cu ceva strong nu abureala aia de pana acum.
    AAA, gata, se impaca Keremcem cu Asaroglu, siguuur

    Apreciază

Răspunde-i lui Nicol Anulează răspunsul

Search

Latest Stories