
După un maraton de șase ani, timp în care a jucat în serialele ‘Karadağlar’(Munții Negri), ‘Dila Hanım’ (Dila) și ‘Kaderimin Yazıldığı Gün’ (Ziua în care mi-a fost scris destinul), actrița Hatice Şendil a decis să ia o pauză pentru a acorda mai mult timp familiei sale. Aceasta a mărturisit că este foarte obosită fizic și psihic, că tot ceea ce își dorește este să își încarce bateriile, să-și revină și să trăiască din plin viața de familie.
Această declarație a fost suficientă pentru ca presa să scrie că ar da semnale că are sindromul suprasolicitării profesionale.
Pare a fi un sindrom la modă!
Noroc că actrița a revenit cu o declarație, aceasta fiind invitată (împreună cu soțul său Burak Sağyaşar) la nunta cuplului Neslihan Atagül&Kadir Doğulu, spunând:
„Am muncit 6 ani fără pauză. De aceea vreau să mă odihnesc un pic. Spusesem că sunt obosită fizic și psihic. Sub nicio formă declarația nu a fost în sensul că aș fi epuizată. Nu sunt epuizată. Sunt o femeie puternică, rezistentă.„.

Sursa: www.milliyet.com.tr



















































Răspunde-i lui Geo Anulează răspunsul