Aflată pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO, Hıdırellez este o tradiție care rezistă de secole și este sărbătorită anual în 5-6 mai.
Hıdırellez semnifică renașterea naturii și a abundență.
Hıdırellez sau Hıdırellez este una dintre sărbătorile sezoniere celebrate în Asia Centrală, Orientul Mijlociu, Anatolia și Balcani.
Ziua lui Hıdırellez, cunoscută și sub numele de Ruz-ı Hızır (ziua Hızır), este considerată și sărbătorită ca ziua în care Hızır, despre care se crede că este sprijinul celor aflați în dificultate în lume și İlyas, despre care se crede că este conducătorul mărilor, se întâlnesc pe pământ.
Este cunoscută drept ziua în care natura prinde viață.
Cel mai cunoscut obicei este acela de de a îngropa seara la rădăcina unui trandafir bilețelul pe care ți-ai scris sau desenat o dorință, iar în dimineața de Hıdırellez să dezgropi bilețelul și să-l lași în apă.
Un alt mod de a-ți pune dorință este acela de a lega o panglică colorată de ramura unui copac.
În Anatolia, oamenii preferă să poarte haine albe și să se distreze în locuri cu verdeață, zone împădurite, lângă apă. Culeg flori din locurile cu verdeață, pe unde se presupune că a trecut Hızır. Se crede că o persoană care se scaldă timp de patruzeci de zile în apa în care au fost fierte florile culese, devine mai tânără și mai frumoasă.
„A venit primăvara,
Am pus un săculeț roșu pe ramura unui trandafir,
Am cerut, în numele zilei de mâine,
O casă cu două cămăruțe.
Muntele este verde, ramurile sunt verzi
S-au trezit pentru sărbătoare.
Toate inimile sunt fericite
Doar destinul meu e negru.
Narcisele miros peste tot,
Este vremea.
Doar pe la mine nu a trecut
această primăvară -sărbătoare.
Nu plânge, Hıdrellez.
Nu plânge pentru mine
Am semănat durere și în locul ei
va încolți dragostea, va încolți
într-o altă primăvară.
Nu are nici cale, nici urmă
Chipul nu îi este cunoscut.
Îi cer lui Dumnezeu
dragostea, esența cuvântului.
Nu am iubit, nu am jumătate.
A răsărit încă o zi.
Zâmbește-mi, steaua mea norocoasă.„
Să fie Vestitorul Speranțelor.
Pace. Sănătate. Liniște. Iubire. Fericire. Prietenie. Răbdare. Succes. Toleranță. Bunăvoință. Solidaritate.

