Çağlar Ertuğrul a fost surprins într-un mall din Urla (İzmir). Era însoțit de Kayla Manukyan, iubita lui.

La Urla au venir la nunta unui prieten.

Actorul le-a spus reporterilor mondeni că au făcut cumpărături, dar mai mult medicale. A avut probleme cu umărul și piciorul, după rolul din serialul de acțiune în care a jucat, o vreme a făcut chiar și fizioterapie, dar acum este mai bine.

Reporterii au profitat de prilejul de a-i vedea împreună și i-au întrebat dacă au planuri de căsătorie. Au spus că nu este obligatoriu să se căsătorească, celor care o fac le doresc să fie fericiți, iar cel mai important este că sunt împreună. Ea a spus că nu visează la o nuntă, iar el a glumit spunând că el se visează în rochie de mireasă.

Actorul a mai spus că lucrează, împreună cu un prieten, la scenariul unui film. A ținut să precizeze că a scris un rol foarte frumos pentru Deniz Baysal și speră ca în sezonul următor să vină pentru a filma alături de ei două-trei săptămâni.

A mai fost întrebat despre faptul că se spune că oamenii nu prea mai sunt interesați de filmele de cinema din pricina platformelor digitale. Actorul a spus că nu crede așa ceva deoarece un exemplu este filmul Bergen care a fost foarte vizionat, așa că, ori de câte ori apare un film bun, oamenii merg la cinema.

A mai fost întrebat despre despărțirea de serialul Teșkilat. A spus că n-ar fi vrut să anunțe nimic înainte de a fi difuzat următorul episod, dar probabil că oricum s-ar fi auzit. A spus că scenariștii au scris un final (de rol) foarte frumos și probabil că nu va mai fi cale de întoarcere.

Reclame
Reclame
Reclame